tratamentul

Toxina Botulinica

De ce apar ridurile?

Rezultate prin plierea repetata a pielii datorita miscarilor continue a muschilor fetei, a procesului de imbatranire si a actiunii factorilor externi, ridurile exista pe pielea fiecaruia dintre noi, cu mult timp inainte de a le observa. Ele fac parte din evolutia naturala a invelisurilor fetei, in care se produc modificari chiar inainte de 20 de ani. Ridurile vor deveni insa vizibile mai tarziu si pot fi accentuate de stress, nopti pierdute, nicotina, consumul exagerat de alcool si cafea, protectie solara insuficienta si chiar de folosirea inadecvata a cosmeticelor.

Odata cu trecerea anilor, structurile osoase ale fetei se micsoreaza, iar pielea si tesuturile de sub ea isi modifica grosimea si elasticitatea.

Zambim, plangem, radem, vorbim…In fiecare moment, expresia fetei spune ceva. Muschii lucreaza continuu, iar pe o piele lipsita de suplete nu fac decat sa formeze cute sau riduri. Cele mai evidente sunt ridurile nazolabiale, acele adancituri care apar intre nas si colturile buzelor, dar si cele care apar deasupra buzei superioare sau la unghiul extern al ochiului. Cu timpul, obrajii nu mai sunt asa de proeminenti, iar intreaga fata este parca lipsita de contur.

Exista doua tipuri de riduri, produse prin mecanisme diferite. Ridurile “de varsta”, denumite si riduri statice, sunt formate prin scaderea treptata a elasticitatii pielii (imbatranire, expunere solara prelungita). Prin contractia muschilor faciali care asigura in fiecare moment expresia fetei iau nastere o a doua categorie de riduri, cele dinamice, care mai sunt denumite si “de expresie”.

 

Indepartarea ridurilor implica tratamente diferite si combinate, in functie cauza care a dus la aparitia lor.

Care sunt metodele de tratare a ridurilor?

Ridurile de expresie pot fi indepartate prin injectarea de toxina botulinica, substanta care relaxeaza musculatura, determinand in acelasi timp si netezirea pielii.

Pentru tratamentul ridurilor statice sunt necesare substante compatibile cu tesutul uman, care sa inlocuiasca volumul pierdut. Acidul hialuronic, colagenul sau grasimea umana pot fi folosite in acest sens, ca de altfel si pentru refacerea conturului fetei si a volumelor pometilor sau a buzelor.

Si pentru ca orice rid inseamna o “cicatrice” la nivelul pielii, imbunatatirea texturii si a suprafetei acesteia se realizeaza printr-un procedeu care slefuieste partea superficiala a pielii. EsteticaSibiu va ofera peelingul cu laser – cea mai noua si mai eficienta metoda utilizata in acest scop.

Refacerea unei noi structuri a fibrelor de colagen si elastina are ca scop revitalizarea structurilor dermice, adica a stratului mijlociu al pielii.

In acest scop la EsteticaSibiu se pot realiza tratamente non-invazive de laserterapie, care pot remodela colagenul dermal cu ajutorul razelor infrarosii, astfel incat pielea devine mult mai ferma si mai tonica. Acest tratament incetineste imbatranirea pielii si previne laxitatea tegumentara care poate duce la aparitia ridurilor.

Mezoterapia poate modifica metabolismul local prin injectarea in piele a unor coctailuri speciale.

Asadar, paleta tratamentelor este larga, iar pentru obtinerea unui rezultat optim tratamentul trebuie sa fie individualizat fiecarui pacient, putand fi combinate mai multe proceduri.

Tratamentul ridurilor prin injectarea de toxina butulinica.

Ce este toxina botulinica?

Toxina botulinica este un produs farmaceutic care a fost folosit la inceput pentru tratarea unor afectiuni neurologice (torticolis, strabism, spasme musculare aparute la nivelul pleoapelor etc). De mai bine de 10 ani, toxina botulinica este utilizata in combaterea transpiratiei excesive, dar si in tratamentele estetice ale ridurilor faciale de expresie: cele de pe frunte, dintre sprancene, de la unghiul extern al ochiului sau de la nivelul gatului.

Cum actioneaza toxina botulinica?

Relaxarea musculara produsa prin toxina botulinica se realizeaza prin intreruperea transmiterii impulsului nervos de la nerv la muschiul pe care acesta il inerveaza. Asa ca muschiul nu se mai contracta, iar pielea de deasupra se va intinde. In acelasi timp are loc si o mai buna vascularizare si oxigenare a pielii, care-i va aduce un aspect mult mai luminos. Acest proces de blocare a contractilitatii musculare este reversibil.

Care este procedura?

Injectarea toxinei botulinice este o interventie sigura, dar care se realizeaza numai de catre medicii specializati in astfel de procedee estetice. Interventia se realizeaza prin injectarea substantei cu ajutorul unui ac foarte fin, de aceea durerea este minora. Nu este necesara aplicarea vreunei alte metode de anestezie. Dupa injectare, va puteti relua activitatea imediat. La unii pacienti pot aparea mici inrosiri in locul in care s-a facut injectia, dar care pot fi acoperite pentru moment cu machiaj. Ele vor disparea la scurt timp.

Exista efecte secundare?

In afara de inrosirea locului injectarii si de posibilitatea aparitiei de mici echimoze, efectele secundare de tipul reactiilor alergice sau a parezei temporare si reversibile a unui muschi sunt extreme de rare.

Sunt cazuri in care tratamentul este contraindicat?

Da. Persoanele alergice la albumina, cele care au afectiuni neurologice de tipul miasteniei gravis, femeile insarcinate si cele care alapteaza, pacientii care urmeaza tratamente cu anumite medicamente si cei care prezinta infectii in regiunile care urmeaza a fi tratate constituie contraindicatii ale tratamentului cu toxina botulinica.

Cat dureaza efectul toxinei botulinice?

De obicei, primele efecte sunt observate dupa 1-4 zile, dar o evaluare corecta si completa se va face la consultul programat dupa 1-2 saptamani. Efectele toxinei botulinice se mentin timp de 4-6 luni, timp in care substanta este metabolizata de catre organism. De asemenea sunt descrise cazuri de rezistenta la tratament. O noua reinjectare este necesara, daca pacientul doreste. Rolul acesteia nu este numai de a mentine aspectul obtinut dupa primul tratament, ci si acela ca prin injectari repetate, durata efectului este mult mai mare, iar intervalul dintre injectari se va mari considerabil.

Toxina botulinica “sterge” expresia faciala si grabeste imbatranirea pielii?

Nu! Relaxarea musculara care duce la netezirea pielii si disparitia ridurilor se realizeaza pe un numar restrans de muschi. Expresia faciala si mimica fetei sunt asigurate de foarte multe grupe musculare, care isi mentin contractilitatea normala si asigura pastrarea neafectata a expresiei fetei. Toxina botulinica nu are efect asupra calitatii pielii si a muschilor, de aceea procesul de imbatranire va continua la fel, nefiind accentuat sau stopat de aceasta substanta. Actiunea este strict de relaxare temporara a muschilor care determina ridarea pielii.

Toxina botulinica da dependenta?

Fiecare pacienta care a incercat un astfel de tratament pentru riduri stie ca dupa incetarea actiunii acestei substante prin metabolizarea ei de catre organism, ridurile reapar. Cel mult la fel ca inainte. Daca nu se mai doreste o noua reinjectare, nu exista nici un fel de reactii secundare: nici de dependenta fizica si nici de modificare a calitatii pielii pentru care sa existe ca indicatie adsoluta un nou tratament. Dependenta poate fi cel mult de natura psihologica, determinate de dorinta fiecaruia de a arata mai bine si de a masca cat mai mult timp procesele de imbatranire, care, din pacate, nu pot fi oprite.

Daca nu mai fac alte injectari, ridurile se vor accentua?

Dupa disparitia acestei substante la nivelul terminatiilor nervoase, mobilitatea musculaturii se reinstaleaza. Iar, in timp, ridurile care existau inainte isi fac din nou aparitia. Initial mai putin vizibil, pentru ca dupa o perioada de timp in care miscarile musculaturii au reusit sa produca plicaturarea pielii, ridurile revin, deseori chiar mai estompate. Nu exista nici un motiv pentru o astfel de ingrijorare cu totul neadevarata.

 

Homeopatie

In homeopatie, boala poate fi tratata prin cauza declansatoare.
Remediile homeopatice sunt recomandate in principal copiilor si gravidelor dar nelimitandu-se la acestea.
Prin faptul ca homeopatia este o metoda de tratament blanda, aceas­ta tinde sa fie mai acceptata de catre pacienti si de catre medici. Homeopatia nu inlocuieste consultatia medi­cala de specialitate. Pentru a intelege homeopatia este bine sa fie prezentata comparativ cu sistemul medicinei allopate sau medicina clasica. Exista doua diferente principale intre cele doua sisteme de vindecare. in primul rand, in medicina allopata, orice simptom se tra­teaza prin administrarea de substante cu efect opus simp­tomului. Daca pacientul are febra, i se administreaza substante antipiretice (antifebrile – aspirina, paracetamol etc).
In homeopatie, orice pacient este tratat prin administrarea unui remediu homeopatic care produce exact simptomele bolii respective la omul sanatos. De exemplu, remediul homeopatic Belladona este obtinut din planta otravitoare Atropa belladonna (matraguna). Intoxicatia cu ma­traguna produce, printre al­te simptome, vertij violent (ameteala) si varsaturi. Daca un pacient prezinta aceste simptome din alte motive (o intoxicatie alimentara), el poate fi vindecat prin administrare de Belladona (planta diluata homeopatic). Medicamentele (care in zilele noatre sunt toate obtinute prin sinteza chimica din motive de rentabilitate economica) se administreaza pacientilor in doze ponderale (adica pe kilogram corp).

Toate medicamentele de sinteza chimica prezinta asa-numitele efecte adverse (efecte nocive care exista concomitent cu efectele curative). Problema toxicitatii medicamentelor este in zilele noastre atat de mare, incat a creat o categorie aparte de boli, adica cele provenite din ingestia de medicamente. in homeopatie, toate remediile provin din substante naturale (plante, minerale, secretii animale) diluate infinitezimal. Ramane o impregnare ener­getica, informationala, care are insa actiune curativa. in acest mod, riscul toxicitatii oricarei substante dispare“.
Homeopatia nu foloseste substante chimice ca tratament
„Oricine poate beneficia de tratament homeopatic. Exista cateva categorii de pacienti la care, insa tratamentul homeopatic este de preferat ca prima alegere. in primul rand, femeile gravide sunt categoria de pa­cienti cei mai potrivita pentru tratamentul homeopat. Se stie ca orice medicament este interzis gravidelor in primele trei luni de sarcina. Mai mult, si in continuarea sarcinii, dupa primele 3 luni, este de preferat sa nu se administreze medicamente. Din acest motiv, tratamentul homeopatic este deseori salvator pentru gravide.
Se pot trata problemele specifice sarcinii (greata, varsaturile, senzatia de arsura in epigastru), dar si alte probleme de sanatate ce survin, nelegate direct de sarcina (raceli, otite, amigdalite, indigestii ). Ca si la gravide, la copiii foarte mici este de preferat evitarea administrarii de medicamente de sinteza chimica. Sugarii pot fi ajutati prin tratament homeopatic in cursul eruptiilor dentare dificile, in raceli cu sau fara febra, in intarzieri de crestere si dezvoltare si in alte boli (indigestii, bolile eruptive ale copilariei). Alte categorii de pacienti carora homeopatia li se adreseaza este cea a persoanelor cu multiple alergii la medicamente, persoanele care au dezvoltat reactii adverse severe la anumite medicamente“, a adaugat medicul.
Pentru fiecare vaccin exista un corespondent homeopatic.

In zilele noastre, remediile homeopatice pot fi folosite cu succes atat in profilaxia bolilor infectioase, cat si in tratamentul acestora. Ca tratament, remediile homeopatice pot fi administrate impreuna cu medicamentele (potenteaza efectul medicamentelor). E bine de stiut ca pentru fiecare vaccin injectabil exista un corespondent homeopatic. Daca pacientul este deja in tratament pentru diabet, hipertensiune arteriala el poate lua remedii homeopatice care ajuta fie la scaderea reactiilor adverse ale medicamentelor, fie potenteaza efectul medicamentelor asupra bolii de baza”.

Tratamentul Alopeciei

NOU !!!

Tratamentul alopeciei, al xantelasmelor (pungilor de grasime de sub ochi), al barbiei duble, al celulitei, slabire localizata cu rezultate excelente !!!

Impachetari cu Parafango

NOU !!!

Unul dintre cele mai impresionante tratamente ce a reusit sa ne uimeasca pe toate cu efectele lui vizibile chiar dupa prima sedinta este tratamentul cu Parafango cu efecte benefice nu numai pentru frumusete, cat si pentru sanatate.