pielii

Toxina Botulinica

De ce apar ridurile?

Rezultate prin plierea repetata a pielii datorita miscarilor continue a muschilor fetei, a procesului de imbatranire si a actiunii factorilor externi, ridurile exista pe pielea fiecaruia dintre noi, cu mult timp inainte de a le observa. Ele fac parte din evolutia naturala a invelisurilor fetei, in care se produc modificari chiar inainte de 20 de ani. Ridurile vor deveni insa vizibile mai tarziu si pot fi accentuate de stress, nopti pierdute, nicotina, consumul exagerat de alcool si cafea, protectie solara insuficienta si chiar de folosirea inadecvata a cosmeticelor.

Odata cu trecerea anilor, structurile osoase ale fetei se micsoreaza, iar pielea si tesuturile de sub ea isi modifica grosimea si elasticitatea.

Zambim, plangem, radem, vorbim…In fiecare moment, expresia fetei spune ceva. Muschii lucreaza continuu, iar pe o piele lipsita de suplete nu fac decat sa formeze cute sau riduri. Cele mai evidente sunt ridurile nazolabiale, acele adancituri care apar intre nas si colturile buzelor, dar si cele care apar deasupra buzei superioare sau la unghiul extern al ochiului. Cu timpul, obrajii nu mai sunt asa de proeminenti, iar intreaga fata este parca lipsita de contur.

Exista doua tipuri de riduri, produse prin mecanisme diferite. Ridurile “de varsta”, denumite si riduri statice, sunt formate prin scaderea treptata a elasticitatii pielii (imbatranire, expunere solara prelungita). Prin contractia muschilor faciali care asigura in fiecare moment expresia fetei iau nastere o a doua categorie de riduri, cele dinamice, care mai sunt denumite si “de expresie”.

 

Indepartarea ridurilor implica tratamente diferite si combinate, in functie cauza care a dus la aparitia lor.

Care sunt metodele de tratare a ridurilor?

Ridurile de expresie pot fi indepartate prin injectarea de toxina botulinica, substanta care relaxeaza musculatura, determinand in acelasi timp si netezirea pielii.

Pentru tratamentul ridurilor statice sunt necesare substante compatibile cu tesutul uman, care sa inlocuiasca volumul pierdut. Acidul hialuronic, colagenul sau grasimea umana pot fi folosite in acest sens, ca de altfel si pentru refacerea conturului fetei si a volumelor pometilor sau a buzelor.

Si pentru ca orice rid inseamna o “cicatrice” la nivelul pielii, imbunatatirea texturii si a suprafetei acesteia se realizeaza printr-un procedeu care slefuieste partea superficiala a pielii. EsteticaSibiu va ofera peelingul cu laser – cea mai noua si mai eficienta metoda utilizata in acest scop.

Refacerea unei noi structuri a fibrelor de colagen si elastina are ca scop revitalizarea structurilor dermice, adica a stratului mijlociu al pielii.

In acest scop la EsteticaSibiu se pot realiza tratamente non-invazive de laserterapie, care pot remodela colagenul dermal cu ajutorul razelor infrarosii, astfel incat pielea devine mult mai ferma si mai tonica. Acest tratament incetineste imbatranirea pielii si previne laxitatea tegumentara care poate duce la aparitia ridurilor.

Mezoterapia poate modifica metabolismul local prin injectarea in piele a unor coctailuri speciale.

Asadar, paleta tratamentelor este larga, iar pentru obtinerea unui rezultat optim tratamentul trebuie sa fie individualizat fiecarui pacient, putand fi combinate mai multe proceduri.

Tratamentul ridurilor prin injectarea de toxina butulinica.

Ce este toxina botulinica?

Toxina botulinica este un produs farmaceutic care a fost folosit la inceput pentru tratarea unor afectiuni neurologice (torticolis, strabism, spasme musculare aparute la nivelul pleoapelor etc). De mai bine de 10 ani, toxina botulinica este utilizata in combaterea transpiratiei excesive, dar si in tratamentele estetice ale ridurilor faciale de expresie: cele de pe frunte, dintre sprancene, de la unghiul extern al ochiului sau de la nivelul gatului.

Cum actioneaza toxina botulinica?

Relaxarea musculara produsa prin toxina botulinica se realizeaza prin intreruperea transmiterii impulsului nervos de la nerv la muschiul pe care acesta il inerveaza. Asa ca muschiul nu se mai contracta, iar pielea de deasupra se va intinde. In acelasi timp are loc si o mai buna vascularizare si oxigenare a pielii, care-i va aduce un aspect mult mai luminos. Acest proces de blocare a contractilitatii musculare este reversibil.

Care este procedura?

Injectarea toxinei botulinice este o interventie sigura, dar care se realizeaza numai de catre medicii specializati in astfel de procedee estetice. Interventia se realizeaza prin injectarea substantei cu ajutorul unui ac foarte fin, de aceea durerea este minora. Nu este necesara aplicarea vreunei alte metode de anestezie. Dupa injectare, va puteti relua activitatea imediat. La unii pacienti pot aparea mici inrosiri in locul in care s-a facut injectia, dar care pot fi acoperite pentru moment cu machiaj. Ele vor disparea la scurt timp.

Exista efecte secundare?

In afara de inrosirea locului injectarii si de posibilitatea aparitiei de mici echimoze, efectele secundare de tipul reactiilor alergice sau a parezei temporare si reversibile a unui muschi sunt extreme de rare.

Sunt cazuri in care tratamentul este contraindicat?

Da. Persoanele alergice la albumina, cele care au afectiuni neurologice de tipul miasteniei gravis, femeile insarcinate si cele care alapteaza, pacientii care urmeaza tratamente cu anumite medicamente si cei care prezinta infectii in regiunile care urmeaza a fi tratate constituie contraindicatii ale tratamentului cu toxina botulinica.

Cat dureaza efectul toxinei botulinice?

De obicei, primele efecte sunt observate dupa 1-4 zile, dar o evaluare corecta si completa se va face la consultul programat dupa 1-2 saptamani. Efectele toxinei botulinice se mentin timp de 4-6 luni, timp in care substanta este metabolizata de catre organism. De asemenea sunt descrise cazuri de rezistenta la tratament. O noua reinjectare este necesara, daca pacientul doreste. Rolul acesteia nu este numai de a mentine aspectul obtinut dupa primul tratament, ci si acela ca prin injectari repetate, durata efectului este mult mai mare, iar intervalul dintre injectari se va mari considerabil.

Toxina botulinica “sterge” expresia faciala si grabeste imbatranirea pielii?

Nu! Relaxarea musculara care duce la netezirea pielii si disparitia ridurilor se realizeaza pe un numar restrans de muschi. Expresia faciala si mimica fetei sunt asigurate de foarte multe grupe musculare, care isi mentin contractilitatea normala si asigura pastrarea neafectata a expresiei fetei. Toxina botulinica nu are efect asupra calitatii pielii si a muschilor, de aceea procesul de imbatranire va continua la fel, nefiind accentuat sau stopat de aceasta substanta. Actiunea este strict de relaxare temporara a muschilor care determina ridarea pielii.

Toxina botulinica da dependenta?

Fiecare pacienta care a incercat un astfel de tratament pentru riduri stie ca dupa incetarea actiunii acestei substante prin metabolizarea ei de catre organism, ridurile reapar. Cel mult la fel ca inainte. Daca nu se mai doreste o noua reinjectare, nu exista nici un fel de reactii secundare: nici de dependenta fizica si nici de modificare a calitatii pielii pentru care sa existe ca indicatie adsoluta un nou tratament. Dependenta poate fi cel mult de natura psihologica, determinate de dorinta fiecaruia de a arata mai bine si de a masca cat mai mult timp procesele de imbatranire, care, din pacate, nu pot fi oprite.

Daca nu mai fac alte injectari, ridurile se vor accentua?

Dupa disparitia acestei substante la nivelul terminatiilor nervoase, mobilitatea musculaturii se reinstaleaza. Iar, in timp, ridurile care existau inainte isi fac din nou aparitia. Initial mai putin vizibil, pentru ca dupa o perioada de timp in care miscarile musculaturii au reusit sa produca plicaturarea pielii, ridurile revin, deseori chiar mai estompate. Nu exista nici un motiv pentru o astfel de ingrijorare cu totul neadevarata.

 

Tunel cu infrarosii “No Cellulite”

Tunelul cu raze infrarosii reprezinta o sauna profesionista moderna cu multiple efecte benefice asupra organismului, tratand cu rezultate spectaculoase obezitatea, celulita, problemele de fermitate si de luminozitate a pielii. Datorita modalitatii sale de inchidere, temperatura din interior se va mari iar in acest fel efectul va fi dublu: razele infrarosii vor fi mult mai bine absorbite de corp prin porii deschisi iar temperatura ridicata din interior va duce la o transpiratie intensiva si mult mai benefica.

Caldura oferita de razele infrarosii este una care este transmisa in corp pana la nivel celular, astfel incat desi senzatia de disconfort termic este minima (la suprafata pielii nefiind atat de evidenta ca in cazul unei paturi termice, de exemplu)rezultatele sunt de doua ori mai bune.Culisarea celor doua cupole face ca intrarea in tunel sa fie facila, permitand astfel combinarea acestei terapii cu altele complementare : stimulare musculara, impachetari cu produse marine sau cu tratamente de termosudatie.

Da rezultate uimitoare in tratarea celulitei si obezitatii, datorita radiatiilor infrarosii de unda lunga, care ajuta la patrunderea in adancime, pana la 6 cm, a produselor profesionale folosite la tratament.
Patrunzand atat de adanc acestea produc spargerea nodulilor celulitici si eliminarea grasimilor. In nici un caz nu se produce o deshidratare a corpului. Dupa tratamentul cu infrarosii prin intermediul transpiratiei sunt pur si simpluimpinse din corp metale grele, toxine, grasimi si toate substantele nocive care impiedica functionarea corecta a organismului si care incetinesc arderea grasimilor. Deocamdata nu s-a gasit o alta metoda mai performanta de eliminare a substantelor nocive, a metalelor grele si a grasimilor din corp, deoarece pe cale naturala aceasta nu este posibila.

Procedura
Dupa aplicarea tratamentului si infoliere, persoana este introdusa in tunelul cu infrarosii timp de 40 minute; aceasta perioada echivaleaza cu 80 minute efectuate in termosauna; dupa desfoliere se aplica o crema tratament puternic reducatoare care actioneaza in profunzime timp de 12 ore de la aplicare.
Rezultate
Dupa primele 2- 3 sedinte intensive se pot da jos pana la 2 kg si pana la 3-4 cm in circumferinta; un tratament complex de slabire duce la pierderea a 6-8 kg si a peste 12-14 cm in circumferinta;
Efecte
– eliminarea tensiunilor din corp
– imbunatatirea circulatiei sangelui
– activarea functiei de auto-insanatosire si aparare a corpului
– eliminarea mai buna a substantelor nocive, stimularea organelor, a frecventei inimii si a metabolismului scaderea rapida in greutate;
– eliminarea a 25% din celulita dupa un tratament complex;
– eliminarea substantelor nocive din organism;
– actiunea in profunzime a substantelor tratamentului;
– imbunatatirea circulatiei sanguine;
– eliminarea surplusului de apa retinuta in corp.
– intinderi musculare,
– dureri de articulatii,
– infectii ale sinusului maxilar si ale sinusului frontal,
– afectiuni ovariene
Contraindicatii
sarcina, menstra, schimbari patologice, inflamatii, febra, tumori, hipertensiune, sensibilitate la caldura.

Terapii cu ultrasunete

Remodelarea corporala a incetat demult sa mai fie un simplu trend, un capriciu. A devenit, pentru multe dintre noi, o necesitate – o modalitate de infrumusetare mereu in miscare, mereu in schimbare si intotdeauna indragita de noi, cele care stam mult prea mult pe scaun la birou, care nu avem timp de plimbari lungi deoarece programul incarcat de la serviciu nu ne permite.
Ultrasunetele reprezinta un procedeu complex si recent introdus in centrele de intretinere corporala, non-invaziv si non-agresiv. Deoarece industria beauty este receptiva in tot ceea ce inseamna tehnologie de varf, ultrasunetele au aparut ca una din putinele metode in cursul careia intalnim un efect dublu: de spargere a depozitelor de grasime calcifiate si de dizolvare simultana a lor, cu rezultate vizibile intr-un timp relativ scurt. Unul din putinele efecte simtite de cei care fac tratamente cu ultrasunete este o usoara incalzire a zonei tratate.
Undele ultrasonice sunt foarte asemanatoare celor folosite in centrele medicale, pentru scanarile prenatale, doar ca, in cazul esteticii, ultrasunetele penetreaza cu cativa milimetrii mai in profunzime, ajungand la nivelul tesutului adipos unde se gaseste celulita.
Cum actioneaza undele ultrasonice?
Ultrasunetele sunt prezente prin micro – vibratii invizibile (un milion vibrattii pe secunda), percepute foarte usor pe epiderma, care penetreaza 4 -5 cm in grasimea subcutanata, localizandu-se in interiorul celulelor, spargand depozitele de grasime calcifiate. Practic, actioneaza asemeni unui micromasaj realizat la nivelul tesuturilor. Acest masaj ultrasonic combinat cu efectul termic al dispozitivelor de tratament duc la efectul de topire a grasimilor si de eliminare al acestora din organism, efecte mult crescute ca randament comparativ cu cele aparute in urma unei diete. Succesul unei diete este dat de arderea grasimilor subcutanate (cele care dau aspect de ,,coaja de portocala“) cu energie kinetica ce utilizeaza micro-vibratii.
Muschii si oasele absorb mult mai multa energie ultrasonica decat alte tesuturi heterogene, pentru ca reflecta mult mai bine undele sonore longitudinale, transformandu-le in unde transversale care creeaza efectul de masaj. Rezonanta ultrasonica mai mare de 1 Mhz determina accelerarea metabolismului, eliminarea toxinelor si cresterea absorbtiei nutrientilor in piele.
In plus, masajul cu ultrasono poate de asemenea accelera metabolismul si tranzitul intestinal, catabolismul de grasimi si inlaturarea lor determinand pierderea in greutate.
Masajul cu ultrasono are si alte 2 efecte: efect termic si efect de curatare. Undele ultrasono pot incalzi tesuturile patrunzand in mai multe straturi ale pielii si pot imbunatati circulatia sangelui si a limfei. Pentru efectele de curatare, undele ultrasono folosesc un anumit tip de vibratii care contribuie la un gomaj fin si superficial al epidermei, indeparteaza substantele nocive aflate in pori, reduce pistruii si ajuta la redobandirea aspectului natural al pielii.
Aparatul cu ultrasunete CELL-FREE cu cele trei dispozitive de tratament: corporal, facial si pentru zonele din jurul ochilor, permite realizarea de tratamente pe toate zonele ce necesita slabire: abdomen, solduri, coapse, fese, dar si barbie, pometi si zona ochilor.
Realizeaza o profunda sonoforeza – undele sonice, printr-o presiune acustica, directioneaza particulele active ale cremelor si gelurilor (anticelulitice, de fermitate sau antivergeturi ) in profunzime, la 4-5 centimetri sub nivelul pielii; si o activare a micro-circulatiei cutanate prin actiunea termica a celor 3 dispozitive.
Este astfel stimulata eliberarea toxinelor din celule si trasferarea lor in sistemul limfatic, atenuarea nodulilor celulitici si reconturarea adipozitatilor localizate, accelerarea circulatiei sanguine si a hidratarii in profunzime a pielii.
La nivel facial masajul ultrasonic efectueaza un tratament de lifting facial nechirurgical prin stimularea activitatii celulare, controleaza oxidarea celulara si activarea melaninei de sub piele. Permite patrunderea in profunzime a produselor profesionale aplicate pentru reducerea ridurilor si hidratarea epidermei.
Imbunatatirea elasticitatii pielii, ameliorarea vergeturilor si hidratarea in profunzime a tesuturilor, tratarea acneei si atenuarea cearcanelor, reducerea timpului de vindecare si stimularea metabolismului celular sunt alte cateva rezultate ale tratamentului CELL-FREE.

Impachetari cu namol

NOU !!!

Impachetari cu namol de la Ocna Sibiului benefice in afectiuni ale aparatului locomotor, afectiuni reumatismale, boli de piele, afectiuni ale sistemului nervos, stari pre si post interventii chirurgicale ortopedice sau dermatologice, celulita,boli ginecologice, intinerirea pielii, tulburari hipofunctionale endocrine,restabilirea echilibrului mineral,stimularea metabolismului, restabilirea functiilor antialergice etc…