cronic

Varice

Scaunele ne scapa de varice

Statul în picioare în exces duce la formarea varicelor. Boala este foarte dureroasa si greu de îndepartat. Varicele pot fi eliminate prin tratament chirurgical sau prin metode ceva mai conservatoare.

Varicele reprezinta dilatari permanente, neregulate, ale venelor superficiale ale membrelor inferioare. Exista varice primitive datorate unei malformatii congenitale ale aparatului valvular si varice secundare care pot aparea în anumite profesii ce solicita mai mult statul în picioare (exemplu: frizeri, ospatari, spalatorese) sau dupa nastere, sau tromboze venoase etc. Varicele pot aparea atât la femei cât si la barbati dar sunt mult mai frecvente la femei.

Simptome

Simptomele constau în oboseala, greutate sau dureri surde, localizate la nivelul membrelor inferioare, fiind accentuate în ortostatism si caldura. Uneori pot aparea crampe dureroase nocturne sau jena dureroasa . Durerile scad în intensitate pe masura ce apar si se dezvolta cordoanele venoase, care au aspectul unor cordoane neregulate sau al unor pachete proeminente subcutanate. Dupa o perioada de timp apare edemul care initial este moale dar dupa un ortostatism prelungit el devine ferm si permanent . Edemul este prezent si în varicele profunde când cordoanele venoase nu sunt vizibile. Evolutia insuficientei venoase este cronic progresiva. Complicatiile cele mai frecvente sunt : tromboflebita, ruptura varicelor, insuficienta venoasa cronica (edem, eczema, fibroza tesuturilor, ulcer trofic varicos, celulita indurativa, dermatita pigmentara)

Tratament

Tratamentul poate fi conservator sau chirurgical. Tratamentul conservator prevede evitarea statului în picioare, folosirea ciorapilor elastici sau bandajelor compresive, repaus la pat cu membrele inferioare ridicate, hidroterapie, frigoterapie, drenaj limfatic, mezoterapie, medicatie venotropa sau scleroterapie ce consta în injectarea unor substante sclerozante la nivelul vaselor ce urmeaza a fi sclerozate. Scleroterapia este indicata în cazul varicelor izolate, incipiente .
Tratamentul chirurgical consta în ligaturi si sectionari venoase.

Indicatii :

Sunt indicate exercitiile fizice cât si mersul pe jos, ce amelioreaza întoarcerea venoasa si sunt contraindicate pozitiile inadecvate ale corpului: statiunea verticala imobila, pozitia picior peste picior sau pozitia prelungita cu genunchii în unghi drept. Se recomanda pozitia ridicata a membrelor inferioare timp de 30 minute/zi , cât si în timpul noptii . De asemenea este benefic mersul pe vârfuri sau pe calcâie de 2 ori pe zi. În plus, trebuie corectate afectiunile ortopedice si platfusul. Pantofii cu tocuri înalte sunt contraindicati, de asemenea, sosetele sau ciorapii supraelastici, baile de soare prelungite. Sunt indicate hidroterapia rece si frigoterapia. Compresiunea este un tratament util ce se realizeaza prin fese sau ciorapi elastici iar obezitatea si celulita trebuie combatute.

Simona Vargatu, doctor medicina generala, perfectionata în medicina estetica.